Sala Sporturilor Olimpia a găzduit, sâmbătă, prima ediție a Cupei "Micul Judoka", o competiție organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploiești cu sprijinul Primăriei Ploiești și al unor sponsori generoși. Rezervată copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani, întrecerea a avut la start peste 250 de sportivi de la 13 cluburi din țară: CS Dinamo, CSA Steaua, CSȘ Alexandria, CS Târgoviște, CSM 2007 LPS Focșani, CSȘ 5 Rapid Voinicelul București, CS Metrorex București, Alpin Judo Club Brașov, CS Mako Ryu Gym București, CS Neculai Drăgan Brebu, CS Petrolistul Boldești, Stejarii Country Club și, bineînțeles, CSM-CFR-CSȘ Ploiești.
Competiția a debutat la ora 11.00, iar festivitatea de deschidere a fost onorată cu prezența de Viceprimarul Ploieștiului, Cristian Ganea, de directorul CSM Ploiești, Silviu Crîngașu, și de către consilierul acestuia, Lucian Rădulescu.
Deși s-a desfășurat pe patru suprafețe de joc, competiția s-a derulat până în jurul orei 19.00, întrecerile fiind organizate pe trei categorii de vârstă " U9, U11 și U13, cu câte 10 categorii de greutate pentru fiecare, atât la masculin, cât și la feminin.
Sportivii de la CSM-CFR-CSȘ Ploiești au avut evoluții foarte bune, reușind să câștige nu mai puțin de 64 de medalii, dintre care 17 de aur, 17 de argint și 30 de bronz.
foto: CSM Ploiesti