Un tânăr de 22 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. Asta după ce ieri, în jurul orei 17.00 polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Puchenii Mari au fost sesizați de către un bărbat, despre faptul că o minoră, în vârstă de 13 ani, pe care o are în plasament, ar fi întreținut relații sexuale cu un tânăr.
Potrivit IJP Prahova, în baza sesizării, au fost efectuate verificări, stabilindu-se faptul că minora are o relație de prietenie cu un tânăr, în vârstă de 22 de ani.
Având în vedere aspectele constatate, minoră a fost transportată la Serviciul de Medicină Legală Ploiești, în vederea efectuării unui control de specialitate.
Astfel, în baza probatoriului administrat, față de tânărul în cauză a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu minor.