Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.- S.T. Ploiești, au desfășurat o activitate de prindere în flagrant delict, ulterior fiind puse în executare 12 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul București și județele Ilfov și Prahova, precum și 30 de mandate de aducere, informează Poliția Prahova.
Au fost indisponibilizate aproximativ 700 de grame de cannabis, 300 de grame de rezină de cannabis, 5 grame de cocaină, 100 de comprimate ecstasy și seminţe de cannabis, în urma perchezițiilor.
Totodată, au fost ridicate 5 telefoane mobile, o pușcă cu aer comprimat, 3 cântare, 5 grindere și mai multe bunuri folosite la depozitarea şi porţionarea drogurilor, precum și 4.800 de lei și 360 de euro.
Polițiștii au documentat activitatea grupării infracționale specializate în traficul de droguri de risc şi mare risc, în județul Prahova, încă din vara anului trecut.
Din cercetările oamenilor legii, a reieșit că persoanele în cauză s-ar fi aprovizionat cu cannabis, rezină de cannabis, cocaină și comprimate ecstasy din Spania, substanțele ilicite fiind comercializate către consumatori din județul Prahova.
Persoanele vizate au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploiești pentru audieri, iar, după finalizarea audierilor, procurorul de caz a dispus reținerea, pentru 24 de ore a 3 dintre persoanele bănuite, față de alte două fiind luată măsura controlului judiciar.
A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive față de persoanele reținute.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești.