Incendiul a izbucnit la un autotren încărcat cu mălai în localitatea Bănești, pe DN1, pe sensul de mers catre Brașov. Au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Câmpina cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
Incendiul s-a manifestat la remorcă, generalizat. S-a reușit desprinderea de remorcă a capului tractor.
Conform ISU PRAHOVA, pompierii au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, în urma blocării unei roți a autotrenului, ceea ce a determinat supraîncalzirea și aprinderea cauciucului, extinzându-se apoi la podeaua vagonului și la prelată.
Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat faptul că, semiremorca unui ansamblu de vehicule, era condusă de un bărbat de 50 de ani și că nu au fost înregistrate victime.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând a fi întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă.
Sursa foto: ISU PRAHOVA