În ultimele trei zile ale săptămânii trecute, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, polițiștii prahoveni au organizat mai multe acțiuni punctuale, în municipiile Ploiești și Câmpina, în orașele Bușteni, Boldești Scăeni, Băicoi, Plopeni, Slănic, Urlați, în localitătile Valea Călugărească, Scorțeni și Cocorăștii Colț, dar și pe drumurile naționale din județ, pentru îmbunătățirea climatului de siguranță publică, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale și pentru identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care încalcă prevederile legale.
Polițiștii rutieri au avut ca obiectiv depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, accentul fiind pus pe depistarea și extragerea din trafic a conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, în acest sens fiind testați aproximativ 650 de șoferi din cei peste 1.150 opriți, pentru control.
În total, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat peste 900 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 234.500 de lei, cele mai multe fiind aplicate conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, menționând dintre acestea 330 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 39 pietonilor pentru traversări neregulamentare, 26 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 17 bicicliștilor, două pentru depășiri neregulamentare, două pentru conducere sub influența alcooluli, iar restul pentru alte abateri rutiere.
De asemenea, 20 de sancțiuni au fost aplicate și conform Legii nr.61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Ca măsură complementară a abaterilor constatate, la regimul rutier, au fost reținute 39 de permise de conducere dintre care trei pentru nerespectarea regimului legal de viteză, trei pentru conducere sub influența alcoolului, unul pentru conducere agresivă, unul pentru neacordare prioritate pietoni, dar și 34 de certificate de înmatriculare.