Inspectoratul Școlar Județean Prahova derulează în perioada 14.02-18.02.2022, proiectul ZILELE CĂRȚILOR DESCHISE, prin care se urmărește încurajarea lecturii în rândul copiilor și al tinerilor
În cadrul acestui proiect vor fi organizate, zilnic, o serie de evenimente la sediul instituției, cu prezență fizică, precum și în mediu virtual.
Luni, 14.02.2022, activitățile propuse de Inspectoratul Școlar Județean Prahova au demarat cu conferința ”Lectură și emoții în postpandemie. De la plictiseală la interes”, susținută de Prof. Univ. Dr. Ovidiu Pânișoară, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor și conducător de doctorat în domeniul Științe ale Educației, Universitatea din București.
Marți, 15.02.2022, cu ocazia Zilei naționale a lecturii, instituită începând de anul acesta, în toate școlile, fiecare oră de curs va începe cu 5 minute în care vor fi lecturate de către cadrul didactic texte narative, poezii, curiozități ale disciplinei predate, interviuri, din cărți aduse de elevi de acasă sau împrumutate de la biblioteca școlii. La orele 11.00 și 14.00, indiferent de disciplina prevăzută în orar, cadrul didactic va organiza la clasa unde este prezent, activități de lectură, timp de 15 minute. Tot marți, la sediul ISJ Prahova, începând cu ora 12.00, se va desfășura Atelierul de ilustrare de carte ”Dragoste la prima întâlnire: cuvântul și imaginea” susținut de prof. Iulia Ignat și elevi de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiești.
Alte activități ce vor fi găzduite de ISJ Prahova în această săptămână:
Miercuri, 16.02.2022, ora 16.00 – Prezentare de carte pentru copii „Invitație în Regatul Poveștilor cu scriitorul Petre Crăciun„. ”Metamorfoza gândului: carte, muzică, pictură” este tema unui concurs de afișe organizat în această perioadă. Lucrările, realizate de preșcolari și elevi de toate vârstele, vor fi trimise la I.S.J. Prahova până miercuri, 16.02.2022. În urma jurizării, cele mai reușite lucrări vor fi premiate și expuse la sediul Inspectoratului Școlar.
17.02.2022, ora 12.00 – Dezbatere ,,Carte-artă. Viziuni complementare” Invitați: Mihaela Radu, director Biblioteca Județeană N.Iorga Ploiești, Andi Enache, manager Librăria Cărturești, Marian Dragomir, director Casa de Cultură I.L.Caragiale Ploiești, Monica Violeta Uță, muzeograf la Muzeul I.L.Caragiale Ploiești, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova
18.02.2022, ora 16.30 – Expoziție și premiere concurs afișe ”Metamorfoza gândului: carte, muzică, pictură” cu participarea elevilor Teodor Teleanu-chitară și Eduard Miclea-flaut, prof. Sandu Tereza și prof. Cioceanu Bogdan