Sâmbătă, 1 iunie, aleea pietonală din fața Teatrului „Toma Caragiu” se va transforma într-un tărâm al bucuriei și al imaginației. Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Teatrul „Toma Caragiu" Ploiești, cu sprijinul Primăriei Municipiului Ploiești, organizează un eveniment special, pe parcursul căruia zâmbetele inocente, personajele de poveste, muzica și dansul se vor îmbina armonios cu ritmul, talentul, creativitatea și energia pozitivă.
Cei mici vor fi în centrul atenției, bucurându-se de un program variat, special conceput pentru a le oferi o zi de neuitat.
Vor putea urmari spectacole de teatru inspirate din povești binecunoscute, având drept protagoniști eroi îndrăgiți din lumea necuvântătoarelor, alături de care vor avea parte de aventuri magice, care îi vor binedispune.
Cu emoție și nostalgie, părinți și copii, deopotrivă, își vor aduce aminte de jocurile copilăriei, un liant între generații care le va oferi participanților ocazia să dobândească amintiri de neprețuit.
Atelierul de origami, coordonat de prof. Isabela Neagu, îi va iniția pe copii în această artă specială, cu origini în îndepărtata Japonie, având ocazia să descopere tainele care transformă o bucată de hârtie în diverse forme creative.
Trupa „Coloricii” va aduce pe scena evenimentului personaje aparte, ce vor fi amfitrionii unui spectacol interactiv, ce combină muzica, dansul și teatrul, o experiență aparte dedicată întregii familii.
O activitate inedită se va desfășura sub deviza „Și eu am trecut pe aici pentru că iubesc teatrul” și le va oferi ocazia tuturor celor care vor alege să își petreacă această zi alături de noi să imortalizeze pe panză trăsăturile propriilor mâini, cu ajutorul unor vopsele colorate. Fiecare amprentă individuală, privită ca o reflectare a diversității și a pasiunii comune pentru arta scenică, va fi parte a unei creații colective unice, o celebrare a iubirii pentru teatru și a conexiunii dintre oameni.
Nu vor lipsi momentele de animație stradală, care vor completa atmosfera festivă a evenimentului, iar la finalul zilei, cei prezenți vor transmite dorințe în vazduh prin intermediul unor baloane multicolore, simboluri ale speranței în mai bine și ale încrederii într-un viitor luminos.
Programul evenimentului este următorul:
10.30 - Spectacol „Cei trei purceluși”, susținut de Teatrul „Toma Caragiu”, secția Teatrul de Animație Imaginario (50 min.);
11.30 - Jocuri pentru părinți și copii („Șotron”, „Sfoară”, „Țară, țară, vrem ostași!”);
17.00 - Spectacol „Cântăreții din Bremen”, susținut de Teatrul „Toma Caragiu”, secția Teatrul de Animație Imaginario (45 min.);
17.30 - Atelier de origami, coordonat de prof. Isabela Neagu;
18.00 – „Cum sa devii un Colorici ?” – spectacol muzical pentru copii susținut de trupa „Coloricii” (45 min.);
19.00 - Colorăm văzduhul cu dorințe (lansare baloane multicolore cu heliu).
Evenimentul face parte din seria de manifestări organizate în acest an de Teatrul „Toma Caragiu”, în calitate de partener al programului „Ploiești, Capitala Tineretului din România 2024”