Accident grav, aseară în Băicoi. Coliziunea s-a produs în intersecția str.Republicii cu str. 9 Mai, fiind implicate două mașini. Primele cercetări ale polițiștilor conduc la ipoteza că principala cauză este neacordarea prioritate. Cert este că în urma impactului o fetiță de 8 ani a fost proiectată în afara autoturismului, fiind rănită grav. Inițial s-a precizat că a fost proiectată prin parbriz. Aceasta a fost proiectată în exteriorul habitaclului, pe ușa care s-a deschis în urma impactului. Se pare că nu avea scaun auto pentru copii si nici centura pusă. A fost băgată în sala de operații imediat ce a ajuns la spital dar în această dimineață a murit. Potrivit ISU Prahova, aceasta a suferit un traumatism cranio cerebral grav.
Politia Prahova a anuntat ca a fost deschis un dosar penal.
"Din verificări, se pare că, un conducător auto care se deplasa la volanul unui autoturism pe str. 9 Mai, din direcția DN1 spre Băicoi, la intersecția cu strada Republicii, nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, lovind ulterior un stâlp metalic. În urma impactului, o minoră de 8 ani, pasageră în primul autoturism, a fost proiectată din habitaclul mașinii, pe trotuar. Aceasta a fost transportată la spital, rănită grav, unde, din nefericire, a decedat. În cauză se efectueză cercetări pentru ucidere din culpă", au transmis reprezentantii IJP Prahova.
foto ilustrativ