Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal AFC Chindia Târgoviște " FC Petrolul Ploiești

07 Mar 2019 15:55
Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal AFC Chindia Târgoviște " FC Petrolul Ploiești
Efective de jandarmi dâmbovițeni și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Ploiești vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării meciului de fotbal dintre echipele AFC CHINDIA TÂRGOVIȘTE și FC PETROLUL PLOIEȘTI, care se va disputa duminică, 10 martie, începând cu ora 15.00 pe Stadionul "Eugen Popescu" din municipiul Târgoviște.
Jandarmii vor fi prezenți în zona imediată și apropiată locului de desfășurare a partidei pentru prevenirea și combaterea faptelor care pot conduce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul și după terminarea meciului.
"Pentru a evita aglomerația în jurul punctului de intrare în stadion, recomandăm spectatorilor să vină la meci începând cu ora de deschidere a porții de acces și să aibă un comportament civilizat pe timpul afluirii/defluirii. Jandarmeria recomandă tuturor spectatorilor să nu se implice în incidente și să dea dovadă de spirit de fairplay, delimitându-se de orice formă de violență verbală sau fizică ce ar putea conduce la tulburarea ordinii publice", anunta IJJ Dambovita.
foto IJJ Dambovita

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677