Modificările propuse pentru Legea Vânătorii au fost dezbătute la Bușteni. Vezi aici cum se dau despăgubirile și ce se întâmplă cu urșii - VIDEO/FOTO

16 Nov 2018 16:04
Orasul Bușteni a găzduit ieri lucrările comisiei senatoriale pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic. A fost prezent si Ioan Deneș, ministrul apelor și pădurilor, care a făcut un apel la senatorii prezenți să susțină amendamentele aduse la Legea Vânătorii. Unul dintre aceste amendamente prevede că în cazul în care administratorul fondului cinegetic și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, iar proprietarul terrenului agricol a recoltat cultura până la data de 15 decembrie a anului în curs, eventualele pagube produse de animalele salbatice vor fi suportate de autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, prin structurile teritoriale de specialitate.
O altă modificare a Legii Vânătorii prevede că plățile despăgubirilor către beneficiar trebuie să se facă în maximum 30 de zile de la întocmirea dosarului de pagube și emiterea deciziei de plată, iar plata trebuie să fie facută în maxim 10 zile lucratoare de la emiterea deciziei.
De asemenea, în cazul atacurilor soldate cu rănirea/decesul unei persoane fizice se vor acorda victimei despăgubiri care vor acoperi cheltuielile de spitalizare/ înmormântare, veniturile nete nerealizate în perioada de incapacitate temporară de muncă, precum și daune morale.
O altă modificare prevede că administratorul drumului public va fi obligat să suporte pagubele în cazul accidentelor cauzate de animalele sălbatice, dacă zona nu este semnalizată cu indicatorul "Atenție la animalele sălbatice!".
La întâlnirea de la primăria Bușteni, coordonată de senatorul Costel Șoptică, președintele Comisiei Senatoriale pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic, au participat senatorul Emanoil Savin și alți membri ai Comisiei, prefectul județului Prahova, Mădălina Lupea, președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, reprezentanți ai Direcțiilor Silvice, ai Apelor Române și ai altor instituții teritoriale cu atribuții în implementarea și controlul aplicării regimului silvic și cinegetic în fondul forestier național din județele Prahova și Brașov.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677