Compania Națională Poșta Română amintește tuturor clienților care, în perioada stării de urgență, au de ridicat trimiteri de la oficiile poștale, că termenul de păstrare a acestora este de 10 zile pentru trimiterile intracomunitare și de 30 de zile pentru cele extracomu citeste tot >
La data de 25.03.2020, Colegiul de conducere al Curții de Apel Ploiești, față de dispozițiile Hotărârii Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr.417 din data de 24 martie 2020, adoptată în vederea asigurării unei practici unitare cu privire citeste tot >
În urma Ordonanței Militare numărul 3 din data de 24.03.2020, pentru combaterea răspândirii infecției cu coronavirus (Covid " 19) pe teritoriul țării noastre, în concordanță cu deciziile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, CFR Călători a anunța că citeste tot >
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor anunta ca astăzi a demarat, prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), programul Rabla PLUS. Astfel, persoanele care doresc să achiziționeze o mașină full electric sau electric hibrid plug-in, se pot adresa dealer-ilor valid citeste tot >
Administratia Serviciilor Sociale Comunitare Ploiesti a infiintat Call-Center si pune la dispozitia cetatenilor numerele de telefon: 0749149966 0749149969 0751107674 0756140759 Persoanele cu varsta de peste 65 de ani, fara sustinatori sau alte forme de ajut citeste tot >
Dezvoltatorul imobiliar MRS Residence a transmis că *Spitalul Județean de Urgență Ploiești are nevoie de suportul nostru în a reuni necesarul de echipamente si consumabile pentru a putea face față pandemiei COVID-19*. Tocmai de aceea, după ce a donat Spitalului din Sina citeste tot >
Materiale de protecție achiziționate de IGSU și destinate acțiunilor de intervenție în combaterea infecțiilor COVID-19 au fost distribuite, ieri, spitalelor din Prahova. Potrivit Prefecturii Prahova, acestea au fost distribuite astfel: 1. MATERIALE PENTRU INSPECTORAT citeste tot >
Wetterbest, al doilea producător de sisteme pentru acoperișuri din România, atât după volum cât și după cifra de afaceri, a inaugurat astăzi, la Băicoi, noua facilitate de producție, în urma unei investiții de 44,5 milioane de lei. Wetterbest este parte a Grupului TeraP citeste tot >
Potrivit Decretului nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, Anexa 1 art. 14, publicat în Monitorul Oficial nr. 212/16.03.2020: "Se menține valabilitatea documentelor eliberate de autoritățile publice care expiră pe perioada stă citeste tot >
Potrivit Prefecturii Prahova, astazi, la nivelul județului Prahova, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) 4229 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu, dintre care 771 au intrat sub această măsură în ultimele 24 de ore, în timp ce 11 au fina citeste tot >
Sa dat în mana diavolu ferească dumnezeu maiales ca a fost preot |
Va rog sa faceți ceva pt ca apa să fie potabila, nu ne otrăviți |
Va multumesc |
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper |
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie |
EUR | Euro | 4.9767 | -0.0001 |
USD | Dolarul SUA | 4.5780 | 0.0075 |
GBP | Lira sterlina | 5.8200 | 0.0121 |
CHF | Francul elvetian | 5.2672 | 0.0041 |
XAU | Gramul de aur | 298.0198 | 0.5677 |