Liceul „Simion Stolnicu” din Comarnic aniversează, în anul 2024, nu mai puțin de 130 de ani de la prima înființare a școlii, în localitatea noastră. În anul 1894, prin munca voluntară a locuitorilor din Comarnic, s-a pus piatra de temelie a primei școli din localita citeste tot >
Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca, organizeaza in data de 17.05.2024, Bursa generala a locurilor de munca. Evenimentul va avea loc la nivel national si reprezinta o masura activa importanta in vederea atingerii obiectivului principal al Strategiei Nat citeste tot >
Modificările legislative au ca obiectiv creșterea gradului de siguranță publică și eficientizarea modului de supraveghere a executării măsurilor dispuse de organele judiciare, un deziderat asumat de conducerea Ministerului Afacerilor Interne. În scopul monitorizării citeste tot >
Comunicat de presă Colegiul Național ,,Nichita Stănescu″ din Ploiești: „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” (1) Colegiul Național ,,Nichita Stănescu″, în calitate de Beneficiar, anunță demararea Proiectului cu titlul „Dotarea cu laboratoare inteli citeste tot >
Muzeul Național Peleș și Societatea de Cartofilie „Stella Maris” Constanța, anunță deschiderea expoziției ,,Regalitatea și Marea”, care va avea loc sâmbătă, 11 mai 2024, ora 12:00, în Holul de onoare al castelului Pelișor. Evenimentul sărbătorește atât Ziua Regalități citeste tot >
În perioada 1-6 mai a.c., cei peste 1.500 de poliţişti prahoveni au fost prezenți la datorie pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea producerii unor evenimente negative. Pe parcursul celor 6 zile, polițiștii au interven citeste tot >
CNAIR anunță că în perioada 07.05.2024 – 12.05.2024 se va desfășura un transport cu depășiri pe traseul: DN1 - Rafinăria Petrobrazi – DN1 – Bărcănești – DN1A – Corlătești – Ploiești – DN1B – Albești Paleologu – Buzău – DN2 – Spătaru – DN2B – Buzău. Vehiculul este citeste tot >
Într-o săptămână a luminii și a speranței, vă propunem să regăsim împreună aceste atribute prin intermediul spectacolelor programate de Teatrul „Toma Caragiu”. ACASĂ LA TATA – sâmbătă, 11 mai, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu” Un tânăr scriitor care se află în citeste tot >
A fost emisă o AVERTIZARE DE FENOMENE METEOROLOGICE PERICULOASE - COD PORTOCALIU valabilă în intervalul 19:30-20:30 .Fenomene meteo periculoase: Se vor semnala : averse torențiale care vor acumula peste 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vân citeste tot >
Pentru ca aceste zile de relaxare să nu fie marcate de producerea unor evenimente neplăcute, pompierii prahoveni sunt la datorie, având misiunea de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni, în caz de nevoie, p citeste tot >
Va multumesc |
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper |
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie |
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui! |
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni. |
EUR | Euro | 4.9767 | -0.0001 |
USD | Dolarul SUA | 4.5780 | 0.0075 |
GBP | Lira sterlina | 5.8200 | 0.0121 |
CHF | Francul elvetian | 5.2672 | 0.0041 |
XAU | Gramul de aur | 298.0198 | 0.5677 |