Copiii de la Centrul de Zi „Sfântul Stelian” din Urlați au avut parte de o întâlnire specială cu actorul Silviu Biriș, care le-a oferit un prilej de bucurie, inspirație și apropiere de lumea artei. Vizita îndrăgitului actor a fost un moment deosebit pentru beneficiar citeste tot >
Briana Văduva, elevă în clasa a XI-a la Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploiești, a impresionat pe scena emisiunii „Vocea României”, reușind să întoarcă toate cele patru scaune ale antrenorilor. Reușita tinerei artiste a fost salutată cu mândrie și emoție de colegii citeste tot >
Pompierii militari prahoveni intervin, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din comuna Puchenii Mari, satul Puchenii Moșneni. ISU Prahova a anunțat că la fața locului au fost mobilizate inițial două autospeciale de stingere din cadrul Det citeste tot >
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, împreună cu polițiștii din cadrul secțiilor urbane arondate și ai Secției de Poliție nr. 3 Blejoi, desfășoară la acest moment, o acțiune cu forțe mărite pe raza municipiului Ploiești, cu accent pe depistarea citeste tot >
Au fost finalizate lucrările la monumentul lui Alexandru Ioan Cuza din Florești, după cum a anunțat primarul comunei, Simona David. Monumentul, situat la intrarea în comună, include un bust din bronz al domnitorului Alexandru Ioan Cuza și a fost realizat prin sprijin citeste tot >
Salvamont Prahova avertizează că, în acest weekend, condițiile meteorologice din zona montană înaltă pot deveni deosebit de dificile. Ninsoarea, vântul puternic și ceața reduc vizibilitatea și îngreunează deplasarea. Dacă vă planificați o drumeție în acest weekend, Sal citeste tot >
Organizația Act for Tomorrow vrea să doboare recordul mondial pentru cel mai mare număr de oameni care plantează arbori simultan. Pe 7 noiembrie, este lansată Pădurea Prieteniei și sunt așteptați peste 2500 de voluntari să se alături acestei acțiuni care reprezintă și o citeste tot >
Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la vizita reginei Maria în Statele Unite ale Americii și Canada, Arhivele Naționale ale României invită publicul la vernisajul expoziției „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”, dedicată unuia dintre momentele citeste tot >
Un accident s-a produs, astăzi, pe Drumul Județean 101 P, în localitatea Poiana Câmpina. Un bărbat de 62 ani, ar fi condus un autoturism pe Drumul Județean 101P, din direcția localității Magureni către localitatea Poiana Câmpina, unde ar fi efectuat virajul la stânga ș citeste tot >
Concursul “Cel mai bun pădurar”, faza națională, și-a desemnat câștigătorii.Cel mai bun pădurar din Romsilva este Cristian Hrehorciuc, Direcția Silvică Suceava. Reprezentantul Direcției Silvice Prahova, Ilie Nicolae, s-a clasat pe locul trei. Proba practică a concursul citeste tot >
| Un ,,Dascăl,, cum rar mai întâlnești?! Mă bucur că o revăd! Ii doresc sănătate și să fie fericita alaturi de cei dragi!!! ??? |
| Am urmat Liceul Pedagogic Ploiesti 1969-1974,timp de 5 ani.in care doamna prof.Nina Ioanitescu mi-a fost profesor de limba română.Am urmat cariera de educator timp de 40 ani.Ii sunt profund recunoscătoare pentru cunoștințele predate în special la gramatica limbii române.De asemeni am reintalnit-o la întâlnirea de 50 ani de la terminarea liceului.Am terminat liceul în 1974 și acum îmi ajut nepotul la lecții .A fost un profesor excepțional,dârz,ferm dar și cu o inimă mare și caldă LA MULTI ANI! D-Ioanitescu.Bunul Dumnezeu să vă ține sănătoasă și să ve binecuvânteze cu harul și pacea Sa |
| Ii doresc din tot sufletul sănătate. A fost diriginta mea la Liceul Pedagogic Ploiești timp de 4 ani. Profesor de excepție, devotat, iubitor de carte.Datorita dumneai am citit foarte mult și ma mândresc cu asta. |
| La mulți ani, Doamna Profesoară! Sunteți minunată! Vă purtăm în amintirile noastre cu mare drag, respect și recunoștință! ? |
| Felicitări, dragul meu, îți doresc multe realizări pe mai departe. Fane mândrii de tine. Te iubim mamaia. |
| EUR | Euro | 4.9767 | -0.0001 |
| USD | Dolarul SUA | 4.5780 | 0.0075 |
| GBP | Lira sterlina | 5.8200 | 0.0121 |
| CHF | Francul elvetian | 5.2672 | 0.0041 |
| XAU | Gramul de aur | 298.0198 | 0.5677 |