CSM Ploiești organizează, joi şi vineri, prima ediţie a Cupei „CSM Petrolul Ploieşti”, un turneu amical la care sunt invitate CSA Steaua Bucureşti, CS Dinamo Bucureşti şi CSO Voluntari. Competiţia va avea loc în Sala Sporturilor Olimpia, după următorul program: Jo citeste tot >
Opt sportive ale secţiei de box a CSM Ploieşti au participat la Campionatul Naţional de la Năvodari, bilanţul fiind unul spectaculos: 6 medalii, dintre care două de aur, două de argint şi două de bronz! Cele două medalii de argint au fost obţinute de Beatrice Căldărar citeste tot >
Duminică dimineaţă, începând cu ora 10.00, Hipodromul Ploieşti va găzdui o nouă reuniune hipică pe care CSM Ploieşti, prin Complex Hipodrom, o organizează cu sprijinul firmei Oltina, partenerul nostru şi la acest eveniment. Vor fi patru curse de trap sponsorizate de citeste tot >
Lupii galbeni au anunțat că vor organiza, în perioada următoare, o acțiune de selecție pentru grupele de copii și juniori, la mai multe categorii de vârstă. Reprezentanții clubului au transmis categoriile respective și numerele de telefon unde se pot obține detalii: citeste tot >
Echipa de baschet seniori a clubului şi-a completat, în această săptămână, lotul de jucători pentru noul sezon prin continuarea colaborării cu Matija Milin, sportivul originar din Belgrad urmând să joace pentru CSM Petrolul Ploieşti şi în ediţia de campionat 2022-2023! citeste tot >
Înainte de David Popovici, acum 36 de ani, România oferea înotului mondial o performeră precoce într-o probă care atunci își făcea debutul la Campionatele Mondiale, scrie gsp.ro Potrivit publicatiei, Tamara Costache avea 16 ani și, cu câteva zile înainte de a-i împlini citeste tot >
Comunicat FC Petrolul Ploiesti: Cât de mult ne-am dorit această victorie! Și cât de bine a venit ea, într-o seară în care Ploieștiul a trăit și a respirat fotbal! Un derbi câștigat cu inima și cu sufletul și încă un semn că Petrolul construiește, crește și începe să con citeste tot >
După Kenney Funderburk, Veljko Brkic şi Kwamain Mitchell, letonul Andris Misters este cel de-al patrulea străin pe care CSM Petrolul Ploieşti va miza în viitoarea ediţie de campionat a Ligii Naţionale de Baschet Masculin! În vârstă de 30 de ani (născut pe 8 aprilie 1 citeste tot >
Astăzi, la prânz, Hotelul Central din Ploieşti a fost gazda tragerii la sorţi a Cupei României la Baschet Masculin, ediţia 2022-2023, competiţie în care vor participa cele 18 formaţii din Liga Naţională. În urma tragerii la sorţi, CSM Petrolul Ploieşti nu a avut prea citeste tot >
Duminică dimineaţă, începând cu ora 10.00, ne vedem din nou pe hipodrom la o reuniune exclusivă de trap organizată de CSM Ploieşti, prin Complex Hipodrom, cu sprijinul firmei Sultan, partenerul nostru la acest eveniment. Vor fi cinci curse de trap sponsorizate de Sul citeste tot >
Va multumesc |
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper |
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie |
Pe DN1 B , degaba sunt separatoare daca trecerile de pietonii nu sunt iluminate calumea .....de la Bucov pana la Chitorani o trecere nu e iluminata cum trebui! |
Poate intrati cu acest sistem si in interiorul orașului Băicoi, pe Str.Republicii, sa vedeți cu ce viteza trec masinile de mare tonaj, peste limitatoarele de viteza, montate ca sa ne strice structura de rezistenta a caselor, nu pentru micsorarea vitezei. Poate, intr-o zi luați măsuri, până nu cad casele pe noi. Poate intr-o zi invatati sa preveniti si sa remediati anumite acțiuni. |
EUR | Euro | 4.9767 | -0.0001 |
USD | Dolarul SUA | 4.5780 | 0.0075 |
GBP | Lira sterlina | 5.8200 | 0.0121 |
CHF | Francul elvetian | 5.2672 | 0.0041 |
XAU | Gramul de aur | 298.0198 | 0.5677 |